Anunț finalizare implementare proiect „Instalare sistem de panouri fotovoltaice”

Comunicat de presă finalizare implementare proiect „Instalare sistem de panouri fotovoltaice”

ENA WOOD SRL, cod de identificare fiscală 30835810, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J29/1678/2012, cu sediul în Sat Filipeștii de Târg, județ Prahova, România, a implementat începând cu data de 01.08.2023 proiectul cu titlul „Instalare sistem de panouri fotovoltaice”, cod SMIS 161731, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, implementat la nivel național de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin AM-POIM în calitate de Autoritate de Management.  

Valoarea totală a proiectului a fost de 2.246.607,36 lei din care:

  • 1.749.214,28 lei – Valoarea eligibilă totală
  • 962.067,85 lei - Valoarea nerambursabilă
  • 787.146,43 lei – Cofinanțare 

Obiectivul general al proiectului:

Principalul obiectiv urmărit de prezentul plan de investiții și îndeplinit a fost creșterea eficienței energetice care a avut și are ca impact reducerea emisiilor GES, dezvoltarea unor surse de energie curată la nivelul societății, înregistrarea de economii în consumul anual

de energie primară și reducerea intensității energetice a activității societății contribuind la atingerea obiectivelor Uniunii Europene pentru perioada 2021-2030, asumate la nivel național prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) privind consumul final de energie provenită din resurse regenerabile și creșterea eficienței energetice.  

Obiectivele proiectului au fost în strânsă legătură cu obiectivul specific aferent ”Programului Operațional Infrastructură Mare” (POIM 2014-2020), axa prioritară 11 - Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile la nivelul întreprinderilor, prioritatea de investiții 11.1 - Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu al întreprinderilor, și anume asigurarea de eficiență energetică și reducerea consumului.

Rezultatele înregistrate în urma implementării proiectului:

1.Sistem fotovoltaic cu o putere instalată de 399 kW/h instalat la locația de implementare a proiectului de investiții,

la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică.

2.63,86% din consumul anual de energie electrică aferent anului 2021 asigurat din surse de energie regenerabilă pe baza sistemului de panouri fotovoltaice instalat în perioada de implementare a proiectului, la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică.

3. Rezultat de emisii de gaze cu efect de seră diminuat cu 63,86% față de anul 2021, ca urmare a implementării proiectului de investiții la nivelul conturului energetic vizat în analiza energetică. 

Perioada implementării proiectului:

01.08.2023 – 31.12.2024

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin

Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020

   Date de Contact 

Nume: Edebak Erkan                                                                                                                     ENA WOOD SRL

Telefon: 0725 217 840

e-mail: erkan@ustunkarli.com    

[P]