Valorificarea potențialului turistic în zone non – urbane
Apelul de proiecte PRSE/6.2/1.1/2023, lansat în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, are ca obiectiv promovarea dezvoltării locale integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului în regiunea Sud-Est a României.
Beneficiari eligibili
Beneficiarii eligibili sunt:
- Unitate administrativ-teritorială definită conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Legea administratiei publice locale nr. 215/2001;
- Parteneriate între unitățile administrativ-teritoriale sau Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care au cel puțin o unitate administrativ-teritorială non-urbană;
- Parteneriate între unitățile administrativ-teritoriale și actori relevanți (instituții publice locale) din zona rurală sau ADI din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est;
- Unități de cult sau parteneriate ale acestora cu unități administrativ-teritoriale sau ADI pentru acțiuni de conservare, protecție, restaurare și valorificare durabilă a patrimoniului cultural și istoric din zone non-urbane;
- Parteneriate între UAT judet/comuna și asociații și fundații conform OG nr. 26/2000 pentru activități încadrate în categoriile D și E.
Aria de implementare a proiectului
Aria de implementare a acestui apel de proiecte este Regiunea Sud-Est a României.
Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare
Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.