Dezbatere publică privind proiectul de lege care are în vedere măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore și modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei
Ministerul Energiei a anunțat luni, 21 august 2023, faptul că organizează o dezbatere publică privind proiectul de lege care are în vedere măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore și modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.
Prin proiectul de act normativ România asigură cadrul legal pentru dezvoltarea investițiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră. Stabilirea unui cadru legislativ și fiscal adecvat este esențial în dezvoltarea energiei eoliene offshore, în contextul actual marcat de extinderea accelerată a acestor capacități de producție la nivel mondial. România urmărește îndeplinirea principalelor obiective ale noii politici din domeniul energiei și climei a Uniunii Europene, pentru anul 2030 și perspectiva pentru anul 2050, obiective asumate și de România, cu scopul de a gestiona în mod echitabil tranziția sectorului energetic românesc către producerea de energie curată.
Utilizarea energiei din surse regenerabile este vitală pentru combaterea schimbărilor climatice, protejarea mediului și reducerea dependenței energetice. Pe fondul tranziției energetice, dar și a necesității statelor de a-și asigura securitatea energetică în contextul geopolitic actual, tehnologiile în domeniul energiei produse din surse regenerabile offshore -energia valurilor, energia mareelor, energia produsă prin panourile fotovoltaice flotante, turbinele eoliene flotante și turbinele eoliene fixate pe fundul mării – au căpătat o atenție sporită, fiind incluse în politicile privind energia regenerabilă la nivelul Uniunii Europene (UE) și al statelor membre.
„Potențialul eolian la Marea Neagră este unul uriaș, pe care România nu are dreptul să îl rateze. Vorbim despre peste 75GWh, conform estimărilor experților Băncii Mondiale. Energia eoliană offshore este un instrument major pentru obiectivul european de reducere a dependenței de importurile de combustibili fosili și de decarbonare. Am spus de la preluarea mandatului că, pe lângă o energie sigură și ieftină, îmi doresc și o energie verde. Acest act normativ face parte din angajamentele Ministerul Energiei în cadrul PNRR, prioritate zero al ministerului pe care îl conduc.”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Persoanele interesate pot trimite până la data de 1 septembrie inclusiv, în scris, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ la adresa ministerului din str. Academiei nr.39-41, sector 1, București sau la următoarele adrese:
- juridic@energie.gov.ro
- office.pieteenergie@energie.gov.ro
Descarcă documentul
Sursa: Ministerul Energiei