Adrian-Ioan Veștea: Investițiile finanțate de Ministerul Dezvoltării contribuie la reducerea disparităților dintre regiuni

Luni, 21 august 2023, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, s-a aflat în județul Sălaj, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale din județ și a semnat contracte de finanțare prin Programul național construcții de interes public și social, derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), și prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

În comuna Românași, CNI va finanța reabilitarea Bisericii Ortodoxe Ciumărna, valoarea contractului de finanțare fiind de 2.763.380,36 de lei, iar durata de execuție a lucrărilor este estimată la 15 luni, dintre care 3 luni sunt dedicate activității de proiectare.

În comuna Valcău de Jos, CNI va asigura suma de 1.467.422,94 de lei pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea căminului cultural din satul Lazuri.

Tot luni a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului orășenesc „Prof. dr. Ioan Pușcaș" din Șimleu Silvaniei. Lucrările se vor realiza pe o suprafață desfășurată de 14.079,67 mp, pe un regim de înălțime de St+D+P+5E (subsol tehnic+demisol+parter+5 etaje), iar valoarea totală avizată a investiției este de 55.543.881,34 de lei.

Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, ministrul a semnat 5 contracte de finanțare, în valoare totală de 34.129.178,98 de lei, care vizează modernizarea drumurilor de interes local din comuna Agrij, a străzii George Coșbuc din orașul Cehu Silvaniei, a drumului comunal 16 din localitatea Nadiș, a drumurilor comunale din comuna Letca, precum și înființarea rețelei de distribuție de apă în localitatea Țăudu (comuna Almașu).

Ministrul Dezvoltării a verificat și stadiul lucrărilor la două obiective aflate în curs de execuție în orașul Șimleu Silvaniei, cu finanțare asigurată de Compania Națională de Investiții. Este vorba de reabilitarea Școlii Gimnaziale Silvania (clădire monument istoric, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea) și de construirea unei creșe mici, care va putea găzdui 40 de antepreșcolari.

Sursa: MDLPA