MEAT: Consultare publică privind schema de ajutor de minimis destinată tranziției către economia circulară. Se modifică bugetul inițial și numărul beneficiarilor!

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat joi, 24 august 2023, spre consultare proiectul de Ordonanță pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară aprobată cu completări prin Legea nr. 197/2023. 

Conform comunicatului oficial, actul normativ modifică bugetul inițial aprobat, prin suplimentarea acestuia, astfel încât mai multe firme să se bucure de finanțare.

Bugetul inițial alocat schemei era echivalentul în lei al sumei de 8 milioane euro, însă, după suplimentare acesta va fi de 12,55 milioane euro. Totodată, se modifică și numărul beneficiarilor, care crește la 90.

Potrivit comunicatului, decizia majorării sumelor disponibile a fost luată în urma cererii crescute din partea industriei, în urma sesiunii de depunere a cererilor de finanțare lansată în luna decembrie 2022, fiind depuse 94 cereri de finanțare, din care doar 47 au primit finanțare, urmare epuizării bugetului.

Schema ajutor de minimis pentru economia circulară are ca obiective:

  • decuplarea creșterii economice de consumul de resurse naturale prin refolosirea și reciclarea materialelor deja disponibile în piață sub formă de deșeuri,
  • prelungirea duratei de viață a produselor, creșterea gradului de reparabilitate, facilitarea reciclării materialelor componente;
  • extinderea activității de reciclare,
  • instituirea de instrumente economice de promovare a reutilizării și de stimulare a simbiozei industriale și a produselor ecologice.

Descarcă documentele

Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ vor fi trimise in termen de 10 zile de la data publicării prin Formularul pentru colectarea de propuneri, opinii, recomandări.

Sursa: MEAT