PR Nord-Vest: S-a lansat ghidul pentru centre multifuncționale

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), a publicat joi, 24 august 2023, Ghidul Solicitantului 714.C – Centre multifuncționale.

Solicitanții eligibili:

  • Unitățile administrativ-teritoriale (UAT) definite conform prevederilor OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, respectiv: 
    • Municipiu altul decât reședința de judet; 
    • Oraș.
  • UAT Comună din componenţa Zonelor Urbane Funcționale (ZUF) aferente Municipiilor reşedinţă de judeţ, limitrofe acestora care se regasesc în Anexa VI la prezentul ghid. În acest caz se vor respecta următoarele condiții:
    • proiectul se regăsește în lista proiectelor în cadrul SIDU 2021-2027 elaborat de UAT Municipiu reședință de județ;
    • UAT Comună poate obține finanțare pentru un singur proiect în cadrul apelului de proiecte.

Alocarea prezentului apel de proiecte este de 13.411.765,00 euro.

Activități eligibile obligatorii

  • Construirea/ extinderea/ modernizarea/ reabilitarea spațiilor cu funcții socio-culturale și/sau recreative.

Activități eligibile conexe

  • Reabilitarea/modernizarea străzilor/aleilor de acces către obiectiv, partea carosabilă, incluzând și construirea parcărilor de mici dimensiuni;
  • Relocarea, modernizarea şi extinderea reţelelor de utilități publice (apă, canalizare, iluminat, telefonie etc.) care sunt amplasate în corpul părții carosabile și a parcărilor obiect al investiției.

Apelul de proiecte este competitiv, cu termen limită de depunere, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 18 septembrie 2023, ora 10:00 – 18 martie 2024, ora 10:00.

Descarcă documentele

Sursa: ADR Nord-Vest