A fost lansat apelul pentru susținerea investițiilor tehnologice ale companiilor din Regiunea Centru!
Un nou apel de finanțare a fost lansat astăzi, 29 august 2023, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” (PR Centru) 2021-2027. Cu un buget de peste 80 milioane euro disponibili, apelul de proiecte finanțează investițiile tehnologice în IMM-uri din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
Apelul de proiecte este de tip competitiv, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare, perioada de depunere fiind 29.09.2023, ora 12:00 – 29.11.2023, ora 12:00.
Cererile de finanțare depuse trebuie să aibă o valoare minimă a asistenței financiare nerambursabile solicitate de 250.000 euro și o valoare maxima a acesteia de 1.500.000 euro.
Solicitanți eligibili:
Societăți înregistrate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată sau în baza Legii 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici sau mijlocii.
Valoarea finanțării nerambursabile solicitate:
- minim 250.000 euro
- maxim 1.500.000 euro
Activități eligibile:
Proiectul trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, o investiție inițială, respectiv o investiție în active corporale și necorporale, legată de:
- crearea unei unități noi
- extinderea capacității unei unități existente
- diversificarea producției unei unități prin produse/servicii care nu au fost fabricate/prestate anterior în unitate
- schimbarea fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente
A. Tipuri de investiții eligibile prin ajutor de stat regional
- achiziția de echipamente, tehnologii, utilaje, inclusiv tehnologii inovative și investiții în spațiile de producție/prestare servicii aferente, în vederea îmbunătățirii capacităților tehnice;
- investiții în noi tehnologii precum IoT, automatizare, robotică, inteligență artificială, micro/nanoelectronică, nanotehnologii, fotonică, materialele avansate, biotehnologia industrială și tehnologiile de fabricare avansate, etc;
- investiții în noi tehnologii în scopul îmbunătățirii serviciilor;
- investiții în tehnici avansate de producție, investiții în achiziționarea unor brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi și active similare, sau soluții tehnice ne-brevetate și valorificarea rezultatelor cercetării;
- achiziția de echipamente, tehnologii, utilaje, precum și investiții în construirea/extinderea/ modernizarea spațiilor de producție/prestare servicii aferente, care să deservească inclusiv valorificarea rezultatelor din activitățile de cercetare-dezvoltare-inovare/transfer tehnologic de către IMM-uri
- achiziția de active corporale și necorporale care se referă la investiții în procese de producție ecologice și utilizarea eficientă a resurselor în IMM-uri
B. Investiții finanțabile prin ajutor de minimis
- Instruirea angajaților – activitatea vizează angajați ai IMM-urilor beneficiare de finanțare care finalizează programe de formare și dobândesc certificat de atestare a competențelor profesionale pentru specializare inteligentă, tranziție industrială și antreprenoriat.
Activități conexe activității de bază, finanțabile prin ajutor de minimis:
- Activități de consultanță, proiectare și asistență tehnică, de informare și publicitate, activități aferente auditului financiar extern al proiectului,
- Certificarea produselor, serviciilor, proceselor, sistemelor de management
- Activități de cooperare teritorială.
Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/2021+.
Pentru a descărca Ghidul Solicitantului, click aici.
Experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Serviciului Helpdesk oferă gratuit informații referitoare la Programul Regiunea Centru, precum și îndrumare și consiliere pentru pregătirea cererii de finanțare. Pot fi solicitate informații pe adresa de email helpdesk@adrcentru.ro sau puteți transmite direct un mesaj către Biroul de Informare ADR Centru completând formularul de solicitare de informații disponibil la adresa: https://www.regiocentru.ro/solicitari-de-informatii/.
Sursa: ADR Centru
***
www.fonduri-structurale.ro are experiență în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și de la stat, dobândită de-a lungul timpului în cadrul a numeroase proiecte de succes, coordonate atât din poziția de beneficiar, cât și din cea de consultant. Pentru mai multe detalii despre cum vă putem sprijini în depunerea unei cereri de finanțare în cadrul prezentului apel vă rugăm să ne scrieți la structuralcg@fonduri-structurale.ro.