Comisia a propus măsuri pentru a facilita șederea, munca și călătoriile în străinătate ale europenilor

Comisia Europeană a propus miercuri, 6 septembrie 2023, într-o comunicare specifică, măsuri concrete pentru digitalizarea în continuare a coordonării sistemelor de securitate socială din Europa. Comunicarea stabilește acțiuni menite să facă accesul mai rapid și mai simplu la serviciile de securitate socială la nivel transfrontalier, utilizându-se din plin instrumentele digitale și reducându-se sarcina administrativă pentru cetățeni și întreprinderi.

Potrivit comunicatului oficial, aceasta va îmbunătăți schimburile de informații între instituțiile naționale de securitate socială și va accelera recunoașterea și acordarea prestațiilor eligibile la nivel transfrontalier. Astfel, cetățenilor europeni le va fi mai ușor să locuiască, să lucreze și să călătorească în străinătate, întreprinderilor le va fi mai ușor să își desfășoare activitatea în alte țări ale UE și administrațiilor naționale să își coordoneze sistemele de securitate socială la nivel transfrontalier.

În pofida inițiativelor anterioare de îmbunătățire a fluxului transfrontalier de informații în materie de securitate socială, instituțiile naționale, furnizorii de servicii medicale și inspectoratele de muncă se confruntă în continuare cu dificultăți în a accesa și a face schimb de date din cauza interoperabilității insuficiente între sistemele naționale. De asemenea, de exemplu emiterea și verificarea documentelor de atestare a dreptului la prestații implică costuri.

Comunicarea de miercuri trece în revistă progresele înregistrate până în prezent în ceea ce privește digitalizarea coordonării sistemelor de securitate socială, prezintă inițiativele în curs în acest domeniu și propune acțiuni viitoare pentru a valorifica pe deplin beneficiile pe care le poate oferi digitalizarea.

Principalele măsuri propuse

Comisia invită statele membre:

  • să accelereze implementarea la nivel național a schimbului electronic de informații privind securitatea socială (EESSI), astfel încât acesta să fie pe deplin operațional până la sfârșitul anului 2024 în întreaga Europă. EESSI digitalizează schimburile dintre instituțiile naționale de securitate socială, pentru a renunța la procedurile pe suport de hârtie, care iau mult timp și sunt greoaie.
  • să ofere proceduri integral online pentru o coordonare mai intensă a sistemelor de securitate socială, pentru a facilita și mai mult deplasarea și munca în străinătate a cetățenilor și pentru a le asigura accesul rapid la prestațiile eligibile. Statele membre se pot baza pe Regulamentul privind portalul digital unic, care prevede furnizarea integral online a unor proceduri administrative importante către cetățeni și întreprinderi până cel târziu la 12 decembrie 2023.
  • să se implice pe deplin în activitățile-pilot legate de pașaportul european de securitate socială (ESSPASS), care explorează modalități de simplificare a eliberării și verificării drepturilor de securitate socială ale cetățenilor la nivel transfrontalier.
  • să depună eforturi în vederea introducerii portofelelor UE pentru identitatea digitală (EUDI), care le vor permite cetățenilor UE să dețină versiuni digitale ale documentelor de atestare a dreptului la prestații, cum ar fi cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS), facilitând verificarea instantanee a acestor documente de către instituțiile de securitate socială, inspectoratele de muncă și furnizorii de servicii medicale.

Comisia va sprijini statele membre ale UE în implementarea acestor acțiuni oferind asistență tehnică, inclusiv prin instrumentul de sprijin tehnic și punând la dispoziție fonduri UE, de exemplu prin programul „Europa digitală”, programul InvestEURO, Fondul european de dezvoltare regională și Fondul social european Plus.

Pentru mai multe detalii click aici.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România