PNRR: Modificări la ghidului dedicat accelerarării digitalizării producției și distribuției de filme, în consultare publică

Ministerul Culturii (MC), prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), în calitate de coordonator de reforme și investiții (CRI) și de furnizor și administrator al Schemei de ajutor de minimis, a lansat ieri, 11 septembrie 2023, în consultare publică proiectul de Ordin al Ministrului Culturii pentru aprobarea modificării Ghidului solicitantului aferent apelului de proiecte dedicat sprijinirii inițiativelor culturale de accelerare a digitalizării producției și distribuției de filme, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 2551/25.01.2023 și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Pilonul IV, Componenta 11 - Turism și cultură, Investiția 7.

Modificările vizează, printre altele, calendarul estimativ al apelului de proiecte, respectiv prelungirea etapei de contractare a proiectelor până cel târziu la 31 decembrie 2023 (față de 30 septembrie 2023 conform Ghidului aprobat) și a celei de implementare a proiectelor până la 31 ianuarie 2025 (față de 31 octombrie 2024 în forma inițială).

Observațiile/ recomandările se trimit la adresa de e-mail: contact.i7pnrr@umpcultura.ro, până la data de 21.09.2023.

Descarcă documentul

Sursa: Ministerul Culturii