PNRR: A fost lansat apelul de proiecte pentru înființarea de păduri urbane

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a lansat miercuri, 27 septembrie 2023, apelul necompetitiv de proiecte în cadrul Investiției I.1. „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane” pentru Subinvestiția I.1.C. „Crearea de păduri urbane”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Scopul investiției îl reprezintă acordarea unei finanțări în favoarea unităților administrativ-teritoriale de tip urban (orașe, municipii) și altor instituții publice pentru înființarea unor păduri urbane noi pe terenurile ce le dețin.

Solicitanți eligibili sunt:

  • Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) definite conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, respectiv:
    • municipii reședință de județ;
    • municipiul București;
    • alte municipii;
    • orașe;
    • județe;
  • Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București, definite conform O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Instituțiile de învățământ publice;
  • Parteneriate între tipurile de solicitanți menționați anterior.

Alocarea financiară totală acordată prin PNRR este de 30 milioane euro.

Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, până pe data de 30.04.2024, ora 23:59.

Descarcă documentele

Sursa: pnrr.mmap.ro & MMAP