Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Reșița, modernizată și extinsă cu bani europeni
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a anunțat că Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Reșița, a fost modernizată și extinsă cu bani europeni, prin Regio-POR.
Proiectul, al cărui beneficiar a fost Consiliul Județean Caraș-Severin, a fost implementat prin Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale.
Principalele beneficii ale cărășenilor care vor ajunge la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița sunt următoarele:
- timpi mai mici de așteptare;
- standarde ridicate pentru tratarea pacienților.
Conform comunicatului oficial, prin proiect a fost extinsă infrastructura existentă, prin construcția unei noi clădiri, ceea ce aduce cu sine spații optime pentru monitorizare, supraveghere și confort a pacienților și personalului medical.
6,7 milioane de lei, bani europeni, au fost investiți în UPU Reșița, investiție care s-a materializat și prin dotarea cu echipamente medicale specifice.
Sursa: Facebook ADR Vest