Ghidul privind construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor, lansat în consultare publică

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat miercuri, 8 mai 2024, în consultare publică Proiectul de Ordin al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului aferent schemei de ajutor de minimis „Sprijin în vederea implementării proiectelor privind construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor”.

Scopul programului este acela de a sprijini operatorii economici în vederea realizării de lucrări pregătitoare necesare pentru investiţii inițiale finanțate în baza Schemei de ajutor de stat regional pentru investiţii având ca scop reducerea efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului şi reducerea consumului de resurse primare, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2269/2022, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare „schema de ajutor de stat regional”.

Finanțarea se acordă, cu titlul de ajutor de minimis, în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile solicitate în baza schemei de ajutor de minimis, dar nu mai mult de 300.000 euro.

Descarcă documentele

Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării pe site a proiectului de act normativ, iar persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) este doamna Cătălina IOSUB, adresă de e-mail: catalina.iosub@afm.ro

 

Sursa: MMAP