Programul Sănătate: S-a lansat apelul pentru investițiile în infrastructura laboratoarelor de microbiologie
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a publicat luni, 13 mai 2024, Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte „Investiții în infrastructura laboratoarelor de microbiologie din cadrul unităților sanitare publice” PS/359/PS P3/OP4/RSO4.5/PS P3 RSO4.5 A7 din cadrul Priorității 3: Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate, FEDR, Obiectiv de politică 4, Obiectiv Specific RSO4.5.
Pentru acest apel de proiecte, grupul țintă eligibil se limitează exclusiv la unități sanitare publice care au în structură sau care au în curs de înființare laboratoare de microbiologie (inclusiv compartimente de microbiologie), localizate într-una dintre cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate ale României.
Acțiunile sprijinite prin apelul de proiecte sunt investiții de tipul dotare cu echipamente în infrastructura laboratoarelor de microbiologie (inclusiv compartimente de microbiologie) din cadrul unităților sanitare publice.
Alocarea totală pentru apelurile de proiecte este de 22 milioane de euro, din care 85% contribuție UE și 15% contribuție națională.
Cererile de finanțare se pot depune în perioada 13.05-01.07.2024 prin intermediul sistemului MySMIS 2021.
Descarcă documentele
Sursa: MIPE