PIDS: Un singur proiect depus în cadrul apelului privind incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială, informează aplicanții cu privire la situația apelului de proiecte cu acoperire națională, multifond (FEDR și FSE+) „Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces”, deschis în data de 17.05.2024 și închis în data de 17.06.2024.
În cadrul apelului a fost depusă o cerere de finanțare cu o valoare totală eligibilă de 210.418.797,50 lei (171.849.300,00 lei FEDR si 38.569.497,50 lei FSE+), reprezentând un procent de 95,43% din valoarea totală alocată. Alocarea aferentă Ghidului Solicitantului este de 220.505.252,01 lei (174.032.102,50 lei FEDR și 46.473.149,51 lei FSE+)
Sursa: MIPE