Interreg VA România-Ungaria: Cererea de plată intermediară nr. 11, transmisă Comisiei
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Certificare și Autoritate de Management pentru Programul Interreg VA România – Ungaria, a transmis, joi, 20 iunie 2024, Comisiei Europene, Cererea de plată intermediară nr. 11, aferentă anului contabil 2023-2024.
Conform comunicatului oficial, prin această cerere de plată intermediară se solicită rambursarea de la bugetul Uniunii Europene a sumei de 5 mil euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională. Suma solicitată reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană a cheltuielilor autorizate și plătite de beneficiarii români și unguri care implementează proiecte în parteneriat în cadrul programului INTERREG VA România – Ungaria.
În prezent, totalul sumelor solicitate la Comisia Europeană, fără a lua în calcul facilitatea de 100% aferentă anului contabil 2020 – 2021, este de 166.93 mil euro din totalul alocării programului de 189.138.672 mil euro.
Sursa: MDLPA