PR Vest 2021-2027: Investiții în modernizarea transportului public de călători și mobilitatea urbană sustenabilă
AM PR Vest și Primăria Municipiului Arad au semnat joi, 27 iunie 2024, contractul de finanțare pentru proiectul „Extinderea flotei de tramvaie eficiente energetic pentru Arad – 10 tramvaie”.
Proiectul prevede achiziționarea a 10 tramvaie noi, vagoane eficiente din punct de vedere energetic, de capacitate medie, pentru 120 de pasageri, cu o lungime de 19 metri, precum și a sistemului de e-ticketing pentru noile vehicule.
Investiția vine să completeze proiectele implementate prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020 în municipiul de pe Mureș.
Valoarea totală a investiției în proiectul de extindere a flotei de tramvaie din municipiul Arad este de peste 18 milioane de euro, din care peste 13 milioane de euro reprezintă contribuție din partea Uniunii Europene, asigurată prin Programul Regional Vest, Intervenția regională 4.1 - Mobilitate urbană sustenabilă.
Perioada de implementare este de 28 de luni.
Sursa: ADR Vest