AFIR: Ghidul de implementare aferent intervenției DR 36, în consultare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat ieri, 8 iulie 2024, în consultare publică Ghidul de implementare aferent intervenției DR 36 „LEADER – Dezvoltarea Locală plasată sub responsabilitatea comunității” componenta „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate”.

Sprijinul din cadrul acestei componente este acordat pentru costurile de funcționare și activitățile de animare ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) selectate și autorizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Planul Strategic pentru perioada de programare 2023 – 2027.

Pentru costurile aferente funcționării GAL (în afara cheltuielilor cu salariile personalului GAL) vor fi utilizate rate forfetare, în temeiul art. 56 din Regulamentul (UE) nr. 2021/1060. Pentru perioada de programare 2023- 2027 se vor utiliza următoarele rate forfetare în funcție de de sursa de finanțare și de valoarea totală a Strategiei de Dezvoltare Locală:     

Sursa de finanțare

Valoarea totală a SDL

Nr. GAL

Rată forfetară de ……….. din costurile directe cu personalul eligibile

Ponderea cheltuielilor cu personalul în totalul cheltuielilor de funcționare și animare

finanțare mono-fond (FEADR)

Sub 1.350.000 euro

12

25%

80%

Între 1.350.001 euro și 2.100.000 euro

15

22%

81,96%

peste 2.100.001 euro

10

20%

83,33%

finanțare multi-fond (FEADR și FSE+)

Sub 2.290.000 euro

59

25%

80%

Între 2.290.001 euro și 3.175.000 euro

80

22%

81,96%

Peste 3.175.000 euro

72

20%

83,33%

 

 

Propunerile și observațiile pot fi trimise la adresa de e-mail consultare@afir.info în termen de 10 zile calendaristice, începând cu data de 8 iulie 2024.

Descarcă documentul

Sursa: AFIR