PS: Ghidul privind dezvoltarea de programe specifice și transversale de la nivelul universităților de medicină, în consultare
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a lansat joi, 11 iulie 2024, în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte „Dezvoltarea de programe/module specifice și transversale de la nivelul universităților de medicină”.
Pentru acest apel de proiecte, solicitanți eligibili sunt Universitățile de medicină și farmacie publice.
Parteneri eligibili pot fi:
- Universitățile de medicină și farmacie publice;
- Unitățile sanitare publice cu activitate universitară;
- Ministerul Sănătății.
Alocarea totală pentru apelul de proiecte este de 50.000.000 de euro.
În contextul prezentului apel sunt vizate activități, precum:
- dezvoltarea/actualizarea de curriculum-uri de formare/pregătire postuniversitară de specialitate în conformitate cu specialitățile asumate de Ministerul Sănătății în nomenclatorul de specialități și în acord cu modelele europene;
- organizarea și derularea unor programe de formare postuniversitare dedicate medicilor primari în specialitate/personalului didactic din universitățile de medicină implicați în formarea de medici rezidenți și organizarea;
- derularea programelor de formare postuniversitare dedicate medicilor rezidenți prin pilotarea implementării acestor curriculumuri care au fost dezvoltate.
Descarcă documentele
Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare.formare.umf@mfe.gov.ro până la data de 01 august 2024.
Sursa: MIPE