Nou obiectiv de patrimoniu din județul Mureș finanțat prin PR Centru

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a anunțat că Biserica reformată și clopotnița acesteia din satul Periș, județul Mureș, vor intra în proces de restaurare cu ajutorul fondurilor nerambursabile ale Programului „Regiunea Centru” 2021-2027. 

Contractul de finanțare al proiectului de „Reabilitarea și restaurarea ansamblului bisericii reformate Periș” a fost semnat de reprezentantul beneficiarului – Parteneriatul dintre Parohia Reformată Periș și UAT Comuna Gornești – și de Simion Crețu, Director general ADR Centru – care reprezintă instituția finanțatoare. 

Fondurile alocate pentru realizarea investiției provin din Prioritatea 7 – O regiune cu turism sustenabil, Intervenția 7.1.1 – Conservarea, protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A, valoarea totală a contractului de finanțare fiind de 4.742.709,69 lei, din care suma de 4.454.257,09 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. Perioada necesară pentru realizarea lucrărilor prevăzute în proiect de beneficiar este de doi ani, urmând ca acesta să se finalizeze în iulie 2026.

Proiectul propune valorificarea potențialului cultural al acestui ansamblu de monumente istorice de clasa A, Biserica Reformată și Clopotnița, ce vor crește vizibilitatea și accesul turiștilor, vor implica comunitatea locală și IMM-urile în promovarea turismului cultural sustenabil, în sprijinirea dezvoltării locale și regionale, în dezvoltarea economiei, a stilului de viață și tradițiilor. 

Sursa: ADR Centru