Procedura de implementare a programului Start-Up Nation România, lansată în consultare
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat luni, 2 septembrie 2024, în consultare publică, proiectul pilot al procedurii de implementare a programului Start-Up Nation România.
Împreună cu proiectul pilot al procedurii de implementare Start-Up Nation România, au fost înaintate, spre analiză și dezbatere publică, și criteriile privind evaluarea cererilor de finanțare, cuprinse în grila de punctaj.
Propunerile și sugestiile pot fi transmise în termen de 10 zile prin completarea formularului disponibil aici.
MEAT a reamintit că cea de-a patra ediție a programului Start-Up Nation Românial va avea, de această dată, trei etape distincte de derulare. Prima presupune înscrierea și selecția formatorilor de cursuri de pregătire antreprenorială. Ulterior, persoanele fizice eligibile, interesate de dobândirea acestor competențe, vor putea aplica pentru a participa la cursuri. Ultima etapă vizează înființarea de întreprinderi de către absolvenții certificați ai cursurilor menționate anterior și înscrierea acestora pentru obținerea finanțării de până la 250.000 lei/IMM.
Sursa: MEAT