Noi contracte de finanțare semnate în cadrul apelului dedicat IMM-urilor în județele Dolj și Gorj prin Programul Tranziție Justă

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a anunțat că în luna august 2024 au fost semnate alte 6 noi contracte de finanțare în cadrul apelului dedicat IMM-urilor în județele Dolj și Gorj prin Programul Tranziție Justă, în valoare totală de peste 14 milioane euro, din care valoarea nerambursabilă este de peste 8 milioane euro.

Conform comunicatului oficial, proiectele vizează investiții în domenii diverse cum ar fi: fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice, întreținerea autovehiculelor, fabricarea motoarelor și transformatoarelor electrice, activități de asistență stomatologică, activități recreative și distractive, recuperarea materialelor reciclabile sortate.

Pe lângă dezvoltarea pe care o propun, aceste proiecte estimează și crearea a 67 noi locuri de muncă, din care 54 în județul Dolj și 13 în județul Gorj.

ADR SV Oltenia, a reamintit că Regiunea Sud-Vest Oltenia a beneficiat de o alocare considerabilă în cadrul apelului de proiecte destinat IMM-urilor, acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, astfel:

  • Alocarea financiară pentru județul Dolj – 136,673,075 euro;
  • Alocarea financiară pentru județul Gorj – 184,898,599 euro.

Conform comunicatului, acest prim apel de proiecte, care s-a încheiat în data de 20 mai 2024, s-a bucurat de o participare semnificativă din partea IMM-urilor din cele două județe ale regiunii Sud-Vest Oltenia, solicitările depășind cu mult alocările inițiale:

  • la nivelul județului Dolj au fost depuse 194 de proiecte, în valoare totală de 524.122.027,66 euro, cu o acoperire de  246,35% din alocarea apelului;
  • la nivelul județului Gorj, au fost depuse 158 de proiecte, în valoare totală de 496.644.992,47 euro, reprezentând o acoperire de 167,61%.

Cele 6 contracte semnate în luna august se adaugă celor 11 contracte semnate anterior, situația centralizată fiind după cum urmează:

  • În județul Dolj au fost semnate până în prezent 10 contracte de finanțare în valoare totală de 150.822.153,86 RON (30.313.573,55 euro), valoarea nerambursabilă solicitată fiind de 90.503.278,25 RON (18.190.151,19 euro);
  • În județul Gorj au fost semnate până în prezent 7 contracte de finanțare în valoare totală de 161.550.428,49 RON (32.469.837,30), valoarea nerambursabilă solicitată fiind de 88.314.048,60 RON (17.750.140,41 euro).

Situația actualizată a contractelor semnate poate fi consultată aici.

Sursa: ADR SV Oltenia