Fonduri europene pentru modernizarea drumurilor județene din Argeș

Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, alături de Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeş au semnat joi, 5 septembrie 2024, contractul pentru cel de-al doilea proiect finanţat în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, ce vizează modernizarea drumurilor judeţene. 

Conform comunicatului oficial, proiectul „Modernizare DJ 659: Pitești - Bradu - Suseni - Gliganu de Sus - Bârlogu – Negrași - Mozăceni - Lim. Jud. Dâmbovița, km 0+000 – 58+320; L= 58,320 km”, finanţat în cadrul PR SM 2021-2027, Prioritatea 4 - „O regiune mai accesibilă”, componenta dedicată drumurilor judeţene, are o valoare totală de peste 72 milioane de euro.

Consiliul Judeţean Argeş, în calitate de beneficiar, va reconstrui şi moderniza drumuri judeţene pe o distanţă de peste 57 de kilometri.

Sursa: ADR Sud-Muntenia