Grădinița „Căsuța poveștilor” din Sibiu va fi reabilitată cu ajutorul fondurilor europene
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a anunțat joi, 5 septembrie 2024, faptul că Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Poveștilor” va intra în lucrări de reabilitare termică cu sprijinul fondurilor alocate din Programul „Regiunea Centru” 2021-2027. Contractul de finanțare a fost semnat de Astrid Cora Fodor, primar al Municipiului Sibiu și Simion Crețu, Director General al ADR Centru.
Proiectul cu titlul „Reabilitare Grădinița cu program prelungit Căsuța Poveștilor în vederea îmbunătățirii eficienței energetice” se finanțează prin Axa Prioritară 3 „ O regiune cu comunități prietenoase cu mediul“, Obiectivul specific 2.1. „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Acțiunea 3.2. Eficiență energetică în clădiri publice.
Conform comunicatului oficial, proiectul are o valoare totală de 11.596.462,67 lei, din care 9.863.281,87 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată din Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, urmând ca până în septembrie 2026 să se finalizeze activitățile prevăzute în proiect.
Prin implementarea proiectului se va asigura eficientizarea energetică a clădirii Grădiniței Căsuța Poveștilor, scăderea consumurilor de energie termică, electrică și de apă prin instalarea de sisteme alternative de energie din surse regenerabile, reducerea emisiilor de carbon și adaptarea spațiului pentru crearea unor condiții de confort și sănătate pentru desfășurarea activităților didactice.
Sursa: ADR Centru