PNCD IV: S-a lansat competiția Proiecte de mobilitate pentru cercetători!

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a aprobat miercuri, 11 septembrie 2024, prin Ordinul MCID nr. 21667/11.09.2024, lansarea competiției pentru Proiecte de mobilitate pentru cercetători - 2024, din cadrul PN IV, Programului 5.2 - Resurse Umane, Subprogramul 5.2.2 - Mobilități.

Competiția urmărește dezvoltarea resursei umane din sistemul național de cercetare-dezvoltare și creșterea vizibilității cercetării românești prin:

  • publicarea și prezentarea la conferințe internaționale de prestigiu a celor mai semnificative rezultate
  • efectuarea de stagii de pregătire
  • asigurarea accesului la infrastructuri/biblioteci/arhive/baze de date internaționale, inexistente în România.

Bugetul maxim alocat pentru anul 2024 este de 8.000.000 lei. 

Platforma pentru depunere online a cererilor de finanțare va fi disponibilă începând cu data de 25 septembrie 2024 la adresa: http://uefiscdi-direct.ro.

Cererile de finanţare se depun în regim continuu, până la data de 31 octombrie 2024, ora 16.00.

Mai multe detalii sunt disponibil în fișa de proiect aici.

Sursa: UEFISCDI