Bilanțul primei sesiuni de înscriere a proiectelor cu impact major în economie: Planuri de 8 miliarde lei pentru mediul de afaceri

Ministerul Finanțelor a anunțat miercuri, 11 septembrie 2024, faptul că au fost depuse 45 de cereri în valoare totală de 8,04 miliarde lei în cadrul primei sesiuni de transmitere online a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totală de 3,77 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor a organizat în perioada 29.07.2024 – 09.09.2024, prima sesiune de transmitere online a cererilor, bugetul total al schemei fiind de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 750 milioane lei.

Conform comunicatului oficial, companiile care au depus cereri de finanțare activează în industria farmaceutică, aeronautică, auto, alimentară – fabricare hrană animale și fabricare băuturi, chimică, precum și în industria materialelor de construcții.

Lista întreprinderilor care au depus cereri în ordinea descrescătoare a punctajului obținut poate fi consultată aici.

Sursa: Ministerul Finanțelor