APIA: A fost finalizată autorizarea la plată a rentierilor agricoli
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat joi, 12 septembrie 2024, faptul că a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 01 martie – 02 septembrie 2024. Astfel, a fost autorizat la plată un număr total de 23.603 rentieri agricoli cu suma totală de 31,56 milioane lei.
Conform comunicatului oficial, suma plătită până la acest moment este de 28,62 milioane lei, având ca sursă de finanţare bugetul național, pentru un număr de 21.062 beneficiari. Diferența de 2,9 milioane lei urmează să fie plătită în perioada imediat următoare.
Conform prevederilor art.6 alin.1 şi alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, plata rentei viagere agricole, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2024, prin mandat poştal sau virament bancar.
APIA a menționat că în cazul în care sumele virate către rentieri, sunt returnate în contul agenției din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de 3 ani de la data-limită anuală de plată (30 noiembrie a fiecăruia an), inclusiv în caz de deces al rentierului, către moștenitorii legali ai acestora având la bază documentele justificative aferente.
Data limită până la care moștenitorii pot solicita să încaseze renta datorată rentierului până la data decesului, este 15 octombrie 2024, cu condiţia respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii, la oricare Centru APIA, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative:
- carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original);
- copie a certificatului de deces;
- copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula „definitivă”);
- copie după B.I/C.I./paşaport al moştenitorului;
- împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original);
- extras de cont pe numele moștenitorului.
Sursa: APIA