Ministerul Energiei înființează primul Centru de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică sectorial în domeniul energiei din România

Ministerul Energiei a anunțat marți, 1 octombrie 2024, supunerea în consultare publică a proiectului de Ordonanță de Urgență privind înființarea și operaționalizarea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie (CRISCE), care aduce o soluție necesară și urgentă pentru protejarea infrastructurii critice din domeniul energetic național.

Conform comunicatului, aceasta este prima echipă CSIRT sectorială din România, un demers impus de Directiva NIS2, care va gestiona securitatea cibernetică în acest sector vulnerabil. Proiectul de act normativ implementează și prevederile noului Regulament Delegat (UE) 2024/1366 privind securitatea fluxurilor transfrontaliere de energie electrică. Cheltuielile pentru implementarea și funcționarea CRISCE vor fi acoperite integral din veniturile din Fondul pentru Modernizare, fără a afecta bugetul de stat.

Prin această structură vor fi apărate toate infrastructurile cibernetice ale beneficiarilor proiectelor finanțate prin Fondul pentru Modernizare. CRISCE va funcționa ca structură fără personalitate juridică în subordinea directă a Ministrului Energiei și va asigura securitatea cibernetică pentru întreg sectorul energetic din România, acesta fiind și autoritate desemnată pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de  Regulamentul Delegat (UE) 2024/1366 privind securitatea fluxurilor transfrontaliere de energie electrică.

Beneficiile majore ale înființării CRISCE pentru România sunt:

  • Protejarea infrastructurilor critice energetice împotriva atacurilor cibernetice complexe, precum ransomware, atacuri asupra sistemelor SCADA sau tentative de phishing avansat.
  • Crearea unui centru operațional sectorial dedicat securității cibernetice, care va permite intervenții rapide și eficiente în fața atacurilor.
  • Coordonarea unitară și integrată a securității cibernetice în domeniul energiei, cu monitorizare continuă și mecanisme proactive de prevenire a incidentelor.
  • Creșterea rezilienței și capacității de răspuns a companiilor energetice din România, într-un moment în care amenințările cibernetice sunt în creștere, inclusiv în contextul geopolitic actual.

Persoanele interesate pot trimite propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ, la adresa Ministerului Energiei din București, str. Academiei nr. 39-41, sector 1 sau la următoarele adrese de e-mail: crisce@energie.gov.ro și juridic@energie.gov.ro până la 10.10.2024 inclusiv.

Descarcă documentele

Sursa: Ministerul Energiei