Consultare publică pentru organizarea și finanțarea Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar

Ministerul Educaţiei a lansat vineri, 4 octombrie 2024, în consultare publică Hotărârea de Guvern pentru organizarea și finanțarea Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU).

Conform notei de fundamentare, prin acest program, se urmărește creșterea retenției studenților, în special a celor proveniți din grupuri defavorizate, prin sprijinirea tranziției de la învățământul liceal la cel universitar.

Un alt element esențial al programului este dezvoltarea unui sistem integrat de sprijin pentru studenții aflați în risc de abandon, care include atât consilierea academică, cât și sprijinul psihologic.

Descarcă documentele

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în 10 zile calendaristice (de la data publicării) pe adresa de e-mail dgis@edu.gov.ro.

Sursa: Ministerul Educației