Sprijinirea returnării voluntare asistate, a regăsirii familiei și a reintegrării, respectând totodată interesul superior al copilului

Apelul finanțează proiecte în domeniul monitorizării misiunilor de returnare forțată, având ca obiectiv asigurarea implementării măsurii de intervenție din programul național. Se finanțează acțiuni care contribuie la realizarea obiectivelor strategice și la soluționarea nevoilor specifice ale grupului țintă, legate de eficiență, eficacitate, impact și sustenabilitate.
Beneficiari eligibili

Beneficiarii eligibili sunt:

  • instituții publice din România, 
  • asociații/fundații cu personalitate juridică constituite în România, 
  • instituții de învățământ/cercetare autorizate în România
  • organizații internaționale, cu respectarea literelor b), c) și d) ale articolului 1 din OMAI 107/20 iulie 2023 privind regulile de eligibilitate și de implementare aferente fondurilor europene dedicate Afacerilor Interne 2021-2027

Sunt eligibile pentru finanțare și entitățile stabilite în alt stat membru al UE sau într-un stat terț, numai în calitate de cobeneficiar, în parteneriat cu o entitate care este beneficiar eligibil.

Aria de implementare a proiectului

Aria de implementare este națională.

Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare

Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.