Programul Național Azil, Migrație și Integrare 2021-2027
Obiectivul de politică al fondului este contribuția la gestionarea eficace a fluxurilor migratorii și la punerea în aplicare, consolidarea și dezvoltarea politicii comune în domeniul azilului și a politicii comune în domeniul imigrației, în conformitate cu acquis-ul relevant al Uniunii și cu respectarea deplină a obligațiilor internaționale ale Uniunii și ale statelor membre care decurg din instrumente internaționale la care sunt parte.
Programul Național se va axa pe sprijinirea nevoilor pe termen mediu în domeniul azilului, integrării, returnării și solidarității, stabilind pentru fiecare domeniu obiectivele prioritare și acțiunile planificate pentru îndeplinirea acestora. Programarea multianuală a fost realizată pe baza unui amplu proces de consultare cu societatea civilă și potențialii beneficiari ai fondului și va permite adaptarea la noile provocări identificate în timpul implementării.
1.SECA
4 obiective5 finanțări1 - Consolidarea și dezvoltarea tuturor aspectelor sistemului european comun de azil, inclusiv a dimensiunii sale externe
1.1 - Aplicarea uniformă a acquis-ului Uniunii și a priorităților legate de sistemul european comun de azil
Asistență medicală și psihologică pentru solicitanții de azil
19 Feb. 2024 - 19 Mart. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detaliiAsistență socială și materială pentru solicitanții de azil
19 Feb. 2024 - 19 Mart. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detaliiAsistență medicală și psihologică pentru solicitanții de azil - Apelul 2
27 Aug. 2024 - 27 Sept. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detaliiAsistență socială/materială pentru solicitanții de azil - Apelul 2
27 Aug. 2024 - 27 Sept. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detalii1.2 - Consolidarea capacității sistemului național de azil în ceea ce privește infrastructura și serviciile, inclusiv la nivel local și regional
1.3 - Sprijin operațional – Azil
2. Migrația legală și integrarea
4 obiective6 finanțări2 - Consolidarea și dezvoltarea migrației legale către statele membre
2.1 Promovarea migrației legale
2.2 Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe
Tranziția de la asistența de urgență la includere socială sustenabilă și autonomă a refugiaților ucraineni în societatea românească
21 Mai 2024 - 20 Iun. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detaliiAcțiune specifică - Tranziția de la asistență de urgență la includere socială sustenabilă și autonomă a refugiaților ucraineni în societatea românească
12 Apr. 2024 - 21 Iun. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detaliiRegiunea 3 - Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în România
27 Aug. 2024 - 27 Sept. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detaliiRegiunea 5 - Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în România
27 Aug. 2024 - 27 Sept. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detaliiRegiunea 6 - Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în România
27 Aug. 2024 - 27 Sept. 2024Finanțare încheiatăVezi mai multe detalii2.3 - Sprijin operațional – Integrare
3. Returnare
4 obiective3 finanțări3 - Contribuția la combaterea migrației ilegale
3.1 Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii, procedurilor și serviciilor, în conformitate cu acquis-ului Uniunii și a priorităților de politică
3.2 Sprijinirea returnării voluntare asistate, a regăsirii familiei și a reintegrării, respectând totodată interesul superior al copilului
3.3 - Sprijin operațional – Returnare
4. Solidaritate
4 obiective2 finanțări4 - Sporirea solidarității și a distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre
4.1 Consolidarea solidarității și a cooperării cu țările terțe afectate de fluxurile migratorii
4.2 Sprijinirea transferurilor dintr-un stat membru în altul ale solicitanților sau beneficiarilor de protecție internațională.
4.3 Sprijin operațional – Solidaritate
Asistență tehnică
0 obiective0 finanțări