Ghidului Solicitantului pentru energie eficienta si durabila - proiect
Acest document reprezintă o versiune de lucru a "Ghidului Solicitantului" în cadrul Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 4 - "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice", Domeniul major de intervenţie 4.1. "Energie eficientă şi durabilă (îmbunătăţirea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă a sistemului energetic din punct de vedere al mediului) - Operaţiunea indicativă "Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciului de transport şi distribuţie" - numai pentru partea de transport.
Publicarea în această variantă are ca scop informarea şi familiarizarea potenţialilor solicitanţi cu condiţiile de accesare a finanţării din cadrul acestei operaţiuni indicative a Axei prioritare 4 din POS CCE.
Varianta finală a ghidului va fi pusa la dispoziţia tuturor celor interesaţi odată cu lansarea oficială a acestuia.
Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de ghid se primesc până la data de 26.02.2008 la Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia de Politică Energetică, Organismul Intermediar pentru Energie - Calea Victoriei nr. 152, sector 1 - Bucureşti, Fax: (004) 021. 202.53.92 şi la adresa de e-mail: asistenta-oie@minind.ro
VARIANTA PREZENTATĂ ARE DOAR SCOP INFORMATIV
Descarca Ghidul Solicitantului
Sursa: Organismul Intermediar pentru Energie