Plati record pentru politicile de coeziune în 2007
Execuția bugetului alocat politicilor de coeziune pe 2007 a fost excelentă, a anunțat marti, 12 februarie a.c., Danuta Hübner, Comisarul pentru politică regională. Aceasta a prezentat detalii privind performanțele record ale statelor membre prin efectuarea plăților de peste 41 de miliarde EUR, față de 33 de miliarde EUR în 2006. După care, doamna Hübner a adăugat că noile state membre se aproprie în prezent de ratele de absorbție atinse de statele UE 15. În ceea ce privește următoarea generație de programe care vor fi desfășurate din 2007 până în 2013, majoritatea acestora au fost adoptate înainte de finele anului trecut în cadrul celui mai rapid exercițiu de programare de până în acest moment.
„Anul trecut, am stabilit un record din punct de vedere al execuției bugetului alocat politicilor de coeziune. De asemenea, am adoptat peste 400 de programe operaționale pentru ciclul 2007-2013, datorită parteneriatului nostru de succes cu statele membre. În prezent, provocarea constă în susținerea acestui ritm, astfel încât modernizarea și creșterea economică, precum și crearea de locuri de muncă să fie realizate pe această bază,” a comentat comisarul.
Cifra globală de 41 de miliarde EUR include plățile efectuate pentru două perioade de programare suprapuse. Pentru perioada 2000-2006, s-au efectuat plăți totalizând 34 de miliarde EUR pentru toate Fondurile Structurale și de Coeziune, iar primele plăți pentru perioada 2007-2013 reprezintă restul de 7 miliarde EUR.
Perioada 2000-2006
Plățile pentru perioada 2000-2006 (suma totală pentru toate fondurile: 223 de miliarde EUR) pot continua până la finele anului 2008.
Cele zece noi state membre pentru care finanțarea a început din mai 2004, au atins o rată medie de 75% de absorbție a finanțărilor alocate, aceasta variind între 62% pentru Cipru și 82% pentru Ungaria.
În ceea ce privește țările UE 15, rata medie de execuție a atins 84%, aceasta variind între 65 % pentru Țările de Jos și 91 % pentru Irlanda.
Totuși, anul în curs va fi extrem de solicitant, având în vedere că numai DG Politică Regională trebuie să execute aproape 30 de miliarde EUR reprezentând credite de plată. Totuși, execuția se desfășoară într-un ritm rapid în primele săptămâni ale anului 2008.
Perioada 2007-2013
Comisia a adoptat aproape toate programele operaționale pentru noul ciclu, reprezentând 98% din cele 347 de miliarde EUR care vor fi investite. Pentru aceste noi programe, primele plăți în avans efectuate în 2007 sunt în valoare de 7 miliarde EUR.
Sursa: DG Regio