Prima licitatie pentru Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei se estimeaza a se lansa in luna aprilie
În perioada 27 – 28 februarie 2008 a avut loc la Budapesta prima întâlnire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul de Cooperare Transnationalã Sud Estul Europei, la care au participat reprezentanti din statele partenere, de la nivelul central si regional.
Bugetul total al Programului pentru cei sapte ani de programare este de unic pentru cele opt state membre, fiind de 245,111 mil. EUR (din care: 206,691 mil. EUR Fondul European de Dezvoltare Regionalã si 38,420 mil. EUR co-finantare nationalã).
Programul de Cooperare Transnationalã Sud Estul Europei a fost aprobat oficial de cãtre Comisia Europeanã la data de 20 Decembrie 2007 si vizeazã cooperarea în cadrul ariei eligibile a Programului (trei State membre vechi: Austria, Grecia si Italia , cinci State membre noi: Bulgaria, Ungaria, România, Slovenia, Slovacia; un Stat candidat: Croatia; un Stat cu statut de candidat cu care nu au fost demarate negocierile: Fosta Republicã Iugoslavã a Macedoniei; patru state potential candidate: Albania, Bosnia, Muntenegru si Serbia; douã state cu care UE are relatii speciale: Moldova si Ucraina).
Beneficiarii eligibili sunt autoritãti publice nationale, regionale, locale si unitãtile subordonate acestora, asociatii sau agentii de dezvoltare regionalã, institutii de cercetare si universitãti, Camere de Comert, ONG-uri în domeniile prioritare ale Programului, etc. Eligibilitatea aplicantilor va fi specificatã în Ghidul Aplicantului pentru fiecare licitatie de proiecte, care va include si lista indicativã a tipurilor de institutii eligibile.
În cadrul primei întâlniri a Comitetului de Monitorizare au fost luate urmãtoarele decizii:
- Aprobarea Regulilor de Procedurã pentru Comitetul de Monitorizare,
- Aprobarea Planului de comunicare în vederea transmiterii la Comisia Europeanã,
- Aprobarea logo-ului si sloganului programului,
- Aprobarea documentelor aferente axei de Asistenta Tehnicã,
- Aprobarea unor capitole din Manualul de Implementare a programului, respectiv eligibilitatea partenerilor, reguli speciale de eligibilitate: utilizarea flexibilitãtii de 10%,
- Aprobarea criteriilor de selectie a proiectelor, si a formatului expresiei de interes.
- Aprobarea calendarului primei licitatii: lansarea este estimatã a avea loc în data de 14 aprilie 2008, termenul limitã pentru depunerea Expresiilor de Interes fiind la sfârsitul lunii mai 2008. În ceea ce priveste prima licitatie de proiecte se intentioneazã lansarea celor 4 axe prioritare concomitent.
Sursa: MDLPL