Ghidul privind procedurile de obtinere a avizelor necesare pentru accesarea fondurilor nerambursabile
Instituţia Prefectului a editat Ghidul privind procedurile de obţinere a avizelor/autorizaţiilor necesare pentru accesarea fondurilor nerambursabile
Vineri, 18 aprilie 2008, în cadrul şedinţei ordinare a Colegiului prefectural a afost aprobată Hotărârea nr. 4/18.04.2008 privind Ghidul referitor procedurile de obţinere a avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor eliberate de serviciile publice deconcentrate şi a altor instituţii publice, în contextul accesării fondurilor nerambursabile.
Aprobarea Hotărârii Colegiului Prefectural a fost precedată de o analiză a conţinutului acesteia, astfel încât, forma finală să conţină date concrete şi complete care să poată fi utilizate de către cei interesaţi să acceseze fonduri nerambursabile.
Ghidul privind procedurile de obţinere a avizelor/autorizaţiilor a fost editat şi realizat de către angajaţii Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj şi din iniţiativa acesteia, în baza informaţiilor transmise de către toate serviciile publice deconcentrate şi de instituţiile publice care eliberează astfel de documente necesare pentru întocmirea proiectelor privind accesarea fondurilor europene.
Ghidul va fi transmis tuturor primăriilor din judeţ, astfel încât, toţi cetăţenii interesaţi să realizeze proiecte prin care să acceseze fonduri nerambursabile să aibă acces la informaţii corecte, concrete şi în timp util. Ghidul va fi deosebit de util în special posibililor beneficiari din teritoriu, care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la sediile instituţiilor publice din Zalău pentru a afla care sunt documentele necesare pentru obţinerea diverselor avize/autorizaţii, ci vor putea consulta la sediile primăriilor acest ghid sau accesând site-ul Instituţiei Prefectului – Sălaj.
Sursa: Prefectura Salaj