Agenţia pentru Strategii Guvernamentale derulează campania de informare publică „Bani buni pentru idei bune! Finanţare europeană pentru România”
În perioada 1-21 mai 2008, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale derulează campania de informare privind accesarea fondurilor europene post-aderare „Bani buni pentru idei bune! Finanţare europeană pentru România”.
Campania presupune difuzarea a trei spoturi TV, respectiv a trei spoturi radio pe principalele posturi de radio şi televiziune, precum şi afişarea unui banner pe Internet pe cele mai accesate site-uri de Internet din România.
Scopul campaniei constă în creşterea gradului de informare a publicului cu privire la oportunităţile, beneficiile şi procedurile de accesare a fondurilor europene, prin trimiterea către o sursă oficială de informare, gestionată de către Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale: www.fonduri-ue.ro
Contractul pentru derularea campaniei a fost atribuit, prin licitaţie deschisă, firmei Best Advertising & Consult SRL, valoarea acestuia fiind de 1.812.739 lei, fără TVA.
Spoturile TV, cele radio, cât şi banner-ul pot fi descărcate de pe site-ul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, secţiunea „Campanii de informare”.
sursa: Agenţia pentru Strategii Guvernamentale