Lansarea primei licitatii de proiecte în cadrul Programului de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei

În data de 5 Mai 2008 a fost lansată prima licitaţie de proiecte în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei. Potenţialii beneficiari pot depune proiecte care să se încadreze în oricare din cele 4 axe prioritare ale programului.

 

Prima licitaţie de proiecte va avea loc în două etape. În prima etapă, aplicanţii vor completa şi depune o Expresie de Interes („Expression of Interes”) sau forma scurtă a aplicaţiei (Anexa 1). Aplicanţii vor descrie problema sau provocările la care proiectul se referă, obiectivele şi rezultatele, bugetul estimat şi parteneriatul. În ce-a de a doua fază a licitaţiei, candidaţii pre-selectaţi vor fi invitaţi să depună aplicaţia completă.

 

Expresiile de interes vor fi trimise la Secretariatul Tehnic Comun, numai în format electronic, până în data de 13 iunie 2008, ora 16.00 CET. Formularele primite după această oră vor fi respinse.

 

Formularele vor fi depuse prin încărcarea lor pe site-ul programului, http://www.southeast-europe.net/en/downloads_section/calls/ , accesând butonul upload. 

 

Documentele aferente primei licitaţii de proiecte le puteţi vizualiza accesând următoarele site-uri: http://mdlpl.ro/_documente/coop_teritoriala/granite_interne/se_europa/index.htm,

http://www.southeast-europe.net/en/downloads_section/calls/

 

sau direct:

 

Pentru orice fel de întrebări legate de completarea Expresiei de Interes sau în legătură cu procedura aferentă primei licitaţii, va rugăm să ne contactaţi:

 

Simona Ene, Coordonator Naţional de Program/Punct Naţional de contact

tel: 04372111326

mobil: 0749 196 341 

email: simona.fintinariu@mdlpl.ro

Ms. Elena Popescu, Punct Naţional de Contact

tel: +40372111326
mobil: 0752 196 177
email: elena.popescu@mdlpl.ro

Obiectivul general al programului este crearea de parteneriate transnaţionale, în domenii de importanţă strategică, în scopul îmbunătăţirii procesului de integrare teritorială, economică şi socială şi al sprijinirii coeziunii, stabilităţii şi competitivităţii.

Bugetul total al programului (FEDR +co-finanţare) pentru cei 7 ani de programare: 245,111.97.

Din bugetul total 85% reprezintă finanţarea FEDR, iar 15% co-finanţare naţională. Din cei 15% co-finanţare naţională, 13% vor fi asiguraţi de la bugetul statului, 2% reprezentând contribuţia proprie a beneficiarului.

Partenerii eligibili în program sunt: autorităţi publice, organisme public echivalente, organisme de drept privat (camere de comerţ, ONG-uri, etc).

Sursa:infocooperare.ro