Primele cereri de proiecte pentru dezvoltarea capacitatii administrative au fost lansate
Joi, 15 mai 2008, Autoritatea de Management pentru Programul Operational “Dezvoltarea Capacitatii Administrative” din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative a lansat cererile de idei de proiecte pentru toate domeniile majore de interventie si cererile de proiecte pentru doua dintre operatiunile domeniului major de interventie 1.3 “Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale”.
La Conferinta de lansare, care s-a desfasurat la Centrul Cultural al Ministerului Internelor si Reformei Administrative, au participat peste 250 de reprezentanti ai administratiei publice locale si centrale, precum si ai mediului universitar, societatii civile si partenerilor sociali.
Scopul întâlnirii, mediata de domnul Liviu Radu, Secretar de Stat pentru reforma în administratia publica a fost acela de prezentare a oportunitatilor de finantare din fondurile europene nerambursabile destinate dezvoltarii capacitatii administratiei publice din România.
Fondurile, a caror valoare depaseste 240 de milioane de euro, vizeaza cresterea eficientei institutiilor publice si modernizarea acestora, în vederea cresterii gradului de încredere al populatiei în administratia publica.
De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte legate de modul în care vor fi depuse si implementate proiectele, modul de monitorizare al acestora, precum si aspectele financiare pentru perioada de implementare.
La discutii au mai participat domnul Stefan Ciobanu, director în cadrul Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, domnul Dan Diaconescu, director în cadrul DLAF si doamna Ruxandra Popovici, director General al Autoritatii de Management pentru Programul Operational “Dezvoltarea Capacitatii Administrative”.
Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative” este finantat din Fondul Social European iar beneficiarii acestui program sunt autoritatile publice locale si centrale, structurile asociative ale autoritatilor publice locale, ONG-urile cu activitate relevanta în domeniul administratiei publice si mediului academic, precum si asociatiile de dezvoltare intercomunitara.
Documente relevante: Ghidurile Solicitantului, Documentul Cadru de Implementare si PO Dezvoltarea Capacitatii Administrative
Sursa: MIRA