Pentru luna iunie vor fi disponibile doar trei Masuri de finantare prin PNDR
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va lansa în luna iunie o nouă sesiune de proiecte care va cuprinde trei Măsuri de finanţare din cele cinci active în acest moment.
Astfel, între 9 iunie şi 27 iunie vor fi primite proiecte pentru Măsura 123 – Creşterea valorii adugate a produselor agricole şi silvice (procesare), împreună cu cele două Scheme de ajutor de stat aferente ei: XS13/2008 (Stimularea IMM-urilor care procesează produse agricole) şi XS28/2008 (Stimularea microîntreprinderilor din domeniul prelucrării primare a produselor forestiere).
Începând cu luna iunie pentru Măsurile 121 (Modernizarea exploaţiilor agricole) şi Măsura 322 (Renovarea şi dezvoltarea satelor) se vor organiza sesiuni la fiecare două luni. Cu alte cuvinte, pentru aceste Măsuri următoarea sesiune de depunere va fi în luna iulie.
Această decizie a fost luată pentru a fluidiza procesul de evaluare şi selectare a proiectelor.
Menţionăm că până în acest moment, numai în lunile martie şi aprilie au fost primite 1.853 de proiecte, cu o valoare a ajutorului public de peste 1 miliard de euro.
Sursa: APDRP