S-a lansat apelul privind digitalizarea în educație finanțat prin PCIDIF
Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat luni, 30 octombrie 2023, Ghidul solicitantului „Digitalizarea în educație”, apelul de proiecte nr. 1, Acțiunea 2.2: E-guvernarea și digitalizarea în beneficiul cetățenilor – 2.2.2 Digitalizarea în educație, Prioritate 2 – Digitalizare în administrația publică centrală și mediul de afaceri, Obiectiv specific: RSO1.2 Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice.
Depunerea proiectelor a început astăzi, 31 octombrie 2023, și se realizează până pe 22.12.2025 ora 17.00.
Solicitantul eligibil în cadrul acestui apel de proiecte este Ministerul Educației, putând avea ca parteneri eligibili unități de învățământ preuniversitar și instituții de învățământ superior.
Bugetul apelului este de 168.780.765 euro.
Activități eligibile
Activități premergătoare depunerii proiectului
- Realizare documentație depunere proiect. Studiul de fezabilitate și Proiectul tehnic
Activități în implementare
- Activități aferente achiziționării de echipamente TIC și a altor dispozitive aferente, justificate din punct de vedere al implementării proiectului;
- Activități aferente achiziționării și/sau dezvoltării programelor informatice/soluțiilor/aplicațiilor software/licențelor necesare implementării proiectului, inclusiv configurarea şi implementarea bazelor de date, migrarea şi integrarea diverselor structuri de date existente;
- Activități aferente achiziționării serviciilor de instalare, configurare, integrare și punere în funcțiune atât pentru produsele hardware cât și pentru cele software;
- Activități de informare și publicitate: derularea activităților specifice de promovare și publicitate a sursei de finanțare și a finanțatorului, conform cerințelor specifice ale programului;
- Activități de management de proiect coordonarea și monitorizarea activităților proiectului și a resurselor asociate, derularea acțiunilor de managementul riscului și intervenții pentru optimizarea implementării, etică, derularea activităților specifice pentru achiziții, raportare periodică a progresului, decontarea cheltuielilor și gestionarea relației cu finanțatorul (întocmirea de adrese, notificări, memorii, acte adiționale etc, după caz);
- Activități aferente instruirii persoanelor care vor utiliza produsele/serviciile implementate/achiziționate și cel care va asigura mentenanță;
- Activități de achiziție a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară (conform reglementărilor naționale)tehnică (din perspectiva corespondenţei rezultatului proiectului cu Cererea de finanţare şi obiectivele PCIDIF), inclusiv din punct de vedere al securităţii aplicaţiei şi testarea nivelelor de securitate ale sistemului informatic, protecția informației şi asigurarea respectării reglementărilor privitoare la datele cu caracter personal;
- Activități pentru asigurarea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu art. 9 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, a egalității de șanse, egalității de gen și nediscriminării, în conformitate cu prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a UE.
Descarcă documentele
Sursa: MIPE