Au început depunerile pe apelurile pentru microîntreprinderile din regiunea Vest!
Începând de miercuri, 1 noiembrie 2023, microîntreprinderile din Regiunea Vest pot depune proiecte în cadrul celor două apeluri în valoare totală de 36 de milioane de euro, lansate prin Programului Regional Vest 2021-2027.
Cele două apeluri lansate în 31 august sunt dedicate microîntreprinderilor – atât celor din domeniul producției, cât și celor care au activități economice în domeniul serviciilor; și sunt de tip competitiv, având ca termen limită de depunere data de 1 decembrie 2023.
Pentru microîntreprinderile care activează în domeniul producției, bugetul total este de 26,33 milioane de euro, iar valoarea finanțării nerambursabile este de minimum 30.000 euro și maximum 200.000 euro.
Alte 10 milioane de euro vor putea fi accesate de microîntreprinderile care desfășoară activități în domeniul serviciilor. Pentru acestea, finanțarea nerambursabilă care poate fi accesată este de minimum 30.000 euro și maximum 120.000 euro.
Ambele apeluri se adresează microîntreprinderilor care au sediul social în Regiunea Vest. Locul de implementare a proiectelor trebuie să fie obligatoriu în mediul urban sau în stațiunile turistice atestate din Regiunea Vest.
Contribuția solicitantului la finanțarea investiției diferă în funcție de județul în care se implementează proiectul. Astfel, valoarea contribuției solicitantului de finanțare pentru ajutorul de minimis trebuie să fie de cel puțin:
- 10 % pentru investițiile care se implementează în județele Hunedoara și Caraș - Severin
- 17 % pentru investițiile care se implementează în județul Arad
- 24 % pentru investițiile care se implementează în județul Timiș.
Toate proiectele eligibile din cadrul celor două apeluri destinate microîntreprinderilor vor fi contractate în ordinea punctajului obținut în etapa de evaluare tehnică și financiară, nu în ordinea depunerii.
Documentele pentru apelul dedicat microîntreprinderilor din domeniul producție sunt disponibile aici, iar pentru microîntreprinderile din domeniul serviciilor aici.
Sursa: ADR Vest