O nouă sesiune de validare a instalatorilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat luni, 20 noiembrie 2023, faptul că va organiza o nouă sesiune de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională în perioada 22 noiembrie, ora 10:00 – 28 noiembrie 2023, ora 23:59.

Înscrierea instalatorilor în program și transmiterea documentelor în vederea validării se fac prin intermediul aplicației, pusă la dispoziția acestora pe pagina de internet a AFM.

„Deschidem o nouă sesiune de înscriere pentru instalatorii care doresc să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice și care îndeplinesc condițiile din ghidul de finanțare. Instalatorii se vor înscrie în aplicație începând de miercuri, 22 noiembrie 2023, ora 10:00, și apoi, cei aprobați, vor încheia contracte de participare cu AFM, vor depune garanția de participare și vor putea să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice persoanelor fizice care îi vor selecta.”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Sursa: AFM