MEAT: Anunț de selecție a instituțiilor de credit partenere în vederea implementării Programelor naționale pentru stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat luni, 20 noiembrie 2023, anunțul de parteneriat prin care invită instituțiile de credit interesate de colaborare în vederea implementării Programelor naționale pentru stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii prevăzute la articolul 25^1, lit. f), g.) și k^2 din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Instituţiile de credit trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime:

  • să respecte prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  • să respecte prevederile procedurilor de implementare a programelor naționale;
  • să prezinte MEAT oferta de parteneriat până la data de 27.11.2023, ora 16:00;
  • ofertele se vor depune la Registratura Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, București;
  • să semneze cu MEAT Convenţia de colaborare în maximum 5 zile lucrătoare de la transmiterea oficială de către MEAT a invitației de parteneriat;
  • să asigure publicitatea programelor prin:
    • realizarea și difuzarea de minim zece ori, a cel puțin unui spot TV de minim 10 secunde, pe unul sau mai multe posturi cu acoperire națională;
    • realizarea și difuzarea de minim zece ori, a cel puțin unui spot radio de minim 10 secunde, pe unul sau mai multe posturi cu acoperire națională.
  • să primească, în condițiile procedurii de implementare aferente programelor naționale, documentația pe care aplicanții sunt obligați să o depună în vederea etapei de preverificare a bancabilității;
  • să efectueze o preverificare a bancabilității aplicanților în ordinea comunicată de către MEAT și să transmită în termenul procedural, lista aplicanților care au obținut un acord de principiu la creditare, împreună cu documentele necesare verificărilor administrative și de eligibilitate de către AIMM, precum și lista aplicanților respinși în etapa de preverificare bancară;
  • să efectueze verificarea finală a bancabilității aplicanților și să semneze contractele de credit în termenele procedurale ale programului, pentru aplicanții admiși de principiu la finanțare de către MEAT/AIMM;
  • să transmită MEAT/AIMM în termenele procedurale, lista contractelor de credit semnate precum și o copie a acestora și lista aplicanților respinși la creditare;
  • să aibă convenţie cu unul dintre fondurile de garantare a creditelor pentru persoane juridice;
  • să deschidă conturi de tranzit analitice în care MEAT/AIMM să poată vira bugetele aferente alocaţiilor financiare nerambursabile, conturi aferente fiecărei AIMM (nouă agenții teritoriale);
  • să faciliteze deschiderea de conturi dedicate de către aplicanții fiecărui Program național pentru stimularea înființării și dezvoltarii întreprinderilor mici și mijlocii prevăzute la articolul 25^1, lit. f), g.) și k^2 din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  •  să se asigure de corectitudinea plăților efectuate din credit de către beneficiari în vederea acordului băncii pentru plata facturilor;
  • să transmită cu adresă oficială de înaintare MEAT/AIMM în termenele procedurale, decontul complet depus de către beneficiar la bancă;
  • să diminueze creditele de investiții acordate cu valorile primelor de capital pentru care s-a primit acord de plată din partea AIMM, conform procedurii de implementare și a prevederilor convenției de colaborare încheiate cu MEAT;
  • să transmită AIMM extrasul de cont sau alt document care atestă diminuarea creditului;
  • să stabilească o persoană de contact din partea băncii cu MEAT și să comunice coordonatele de contact ale acesteia (telefon, email) în vederea rezolvării în termen a oricăror clarificări.

Selecţia instituţiei/ instituțiilor de credit se va face în funcţie de îndeplinirea cerinţelor de mai sus şi a următoarelor criterii:

  • dobânda la credit: Robor la 6 luni + maxim 3,5%;
  • comision de analiză credit: max 0,5%, din valoarea creditului;
  • Total alte comisioane credit = max 2% anual din valoarea creditului;
  • Perioadă de grație minim 12 luni;
  • Garanţii:  bunurile/ echipamentele achiziţionate în cadrul programului și după caz, în completare, fonduri de garantare. În cazuri excepționale vor fi solicitate și alte tipuri de garanții, însă acestea trebuie specificate în oferta instituției de credit.
  • Să nu perceapă comision de rambursare anticipată a creditului.

Conform comunicatului oficial, va/vor fi selectată/selectate oferta/ofertele cea/cele care îndeplinesc toate condițiile de mai sus, respectând formatul și datele solicitate.

Sursa: MEAT