Procedura de implementare pentru Programul de accelerare a dezvoltării IMM-urilor a fost publicată în Monitorul Oficial
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunțat astăzi, 24 noiembrie 2023, faptul că procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii a fost publicată în Monitorul Oficial.
Programul are ca obiectiv susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare stabilite prin procedura programului, creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare.
În cadrul Programului sunt eligibile societățile care desfășoară activități autorizate în condițiile prezentei proceduri de implementare, pe codurile CAEN Rev. 2 aferente următoarelor diviziuni:
- 41 Construcții de clădiri ;
- 63 Activități de servicii informatice;
- 74 Alte activități profesionale, științifice și tehnice;
- 79 Activități ale agențiilor turistice și a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare și asistență turistică ;
- 86 Activități referitoare la sănătatea umană.
Măsura de sprijin este complementară programelor de microindustrializare, comerț și servicii, acoperind astfel finanțarea tuturor activităților eligibile din economia națională și oferind șanse de dezvoltare egale tuturor întreprinderilor românești care își propun să acceseze schemele de ajutor dedicate lor.
Investițiile eligibile se referă, printre altele, la echipamente tehnologice, cum ar fi mașini, utilaje și instalații de lucru, la soluții și sisteme de eficientizare energetică, la echipamente pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale, la achiziția autoutilitare și autovehicule speciale sau de spații de lucru și producție, precum și la realizarea de site-uri de prezentare a activității.
Procedura prevede depunerea unor cereri tip de acord de principiu la creditare și finanțare prin intermediul unui formular electronic de înscriere.
Descarcă documentele
Sursa: MEAT