La începutul anului viitor se lansează apelul Electric UP 2
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat miercuri, 29 noiembrie 2023, încheierea etapei de implementare a proiectelor finanțate prin Programul Electric Up. Conform comunicatului oficial, peste 1500 de beneficiari au fost deja plătiți, iar valoarea contractelor se ridică la aproape 480 milioane lei.
Următoarea etapă a proiectului este cea de monitorizare. Ministerul Energiei îndeamnă beneficiarii să se asigure că toate echipamentele instalate funcționează conform parametrilor tehnici asumați în cadrul proiectului și să răspundă obligațiilor contractuale prevăzute în această etapă. În caz contrar, autoritatea va aplica măsuri de recuperare a finanțării.
„Deja pregătim programul Electric Up 2, pe care îl vom demara la începutul anului viitor. Vom mări capacitatea instalată și vom îmbunătăți substanțial condițiile de finanțare, venind în sprijinul nevoilor operatorilor economici,” a mai anunțat ministrul Sebastian Burduja.
Sursa: Ministerul Energiei