Guvernul alocă fonduri pentru continuarea unor proiecte de dezvoltare locală
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a decis, în ședința de miercuri, 29 noiembrie 2023, alocarea sumei de 1.580.907.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital și pentru continuitatea derulării unor programe de investiții din 3.044 de unități administrativ-teritoriale.
Conform comunicatului oficial, actul normativ era necesar întrucât, în contextul actualei situații economice, pe fondul creșterii prețurilor la utilități și la materiale de construcții, unele unități administrativ-teritoriale se confruntă cu probleme deosebite în ceea ce privește asigurarea surselor de finanțare pentru cheltuieli curente și lucrări de infrastructură.
„Sumele alocate au fost solicitate de Instituțiile prefectului și/sau consiliile județene și vor asigura continuitatea funcționării atât a aparatului de specialitate al autorităților publice locale, cât și a serviciilor publice din subordine, prin plata salariilor, a cheltuielilor pentru protecția copilului și asistență socială și a unor facturi restante, precum și cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă sau cu finanțare din programe naționale aflate în implementare, dar și plata unor cheltuieli stabilite prin hotărâri judecătorești”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Sursa: MDLPA