PCIDIF: Ghidul privind promovarea dezvoltării economice și sociale prin digitalizarea arhivelor culturale, lansat în consultare publică
Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat miercuri, 13 decembrie 2023, în consultare publică a Ghidului solicitantului aferent Acțiunii 3.1 – Creșterea rolului culturii în societate prin valorificarea avantajelor digitalizării, Măsura 2 – Promovarea dezvoltării economice și sociale prin digitalizarea arhivelor culturale, Prioritatea 3- Transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural, Obiectiv specific: RSO4.6. Creșterea rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială.
Solicitanții eligibili sunt instituțiile de cult organizate conform Legii 486/2006, Academia Română, Centrul Național al Cinematografiei (Arhiva Națională de Film) și alte instituții publice de profil (cultural).
Bugetul prezentului apel este de 6.500.000,00 euro.
În cadrul acestei măsuri se vor realiza, spre exemplu, activități de tipul: digitalizării de bunuri culturale (cărți, documente, filme, obiecte etc.) și expunerii online a acestora în Biblioteca Digitală a României (platforma culturalia.ro). Totodată se vor realiza acțiuni de mobilizare de noi audiențe prin realizarea de aplicatii electronice interactive-educative (tip gamificare), programe de cinematecă, diverse instrumente electronice de experimentare a patrimoniului etc.
Eventualele observații și sugestii se vor transmite pe adresa de email: secretariat.pocidif@mfe.gov.ro până pe 19.01.2024, ora 17.00.
Descarcă ghidul
Sursa: MIPE