S-au deschis candidaturile la premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2024!
Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni este un premiu acordat proiectelor gestionate de tineri care sprijină democrația în Europa și promovează cooperarea și înțelegerea atât în Europa, cât și la nivel internațional. Acesta evidențiază activitatea zilnică a tinerilor din întreaga Europă pentru consolidarea sentimentului de apartenență la o identitate europeană comună și sprijină participarea lor activă la dezvoltarea Europei.
Premiul este un proiect comun al Parlamentul European și al Fundației pentru Premiul Internațional Charlemagne de la Aachen și a fost creat în 2008.
Pentru a participa la Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni, este necesar:
- să ai un proiect european pe care dorești să îl înscrii în concurs,
- să ai între 16 și 30 de ani,
- să fii rezident/ă într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene - Poți depune un proiect fie în calitate de solicitant individual, fie în numele unei organizații sau al unui grup de tineri.
Toate proiectele depuse vor fi evaluate mai întâi de juriul național al statului membru al proiectului, care va selecta o singură nominalizare. Dintre cei 27 de câștigători naționali, cei mai buni trei laureați europeni vor fi selectați de juriul european și vor primi un premiu în valoare de până la 7.500 euro pentru proiectele lor.
Data limită de trimitere a proiectelor este 12 februarie 2024.
Pentru mai multe detalii puteți accesa rubrica noastră alte finanțări.
Ana-Maria Apetrei,
www.fonduri-structurale.ro
Sursa: Parlamentul European