Continuarea programului Start Up Nation și relansarea programului Femeia Antreprenor, printre subiectele abordate în prima ședință a CNIPMMR din 2024
Vineri, 26 ianuarie, a avut loc prima ședință a Biroului Permanent al CNIPMMR din 2024. În cadrul întâlnirii au fost invitați Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, alături de Robert-Marius Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului României.
Conform comunicatului oficial, membrii Biroului Permanent și președinții structurilor teritoriale și sectoriale au abordat cele mai importante probleme care impactează activitatea IMM-urilor în momentul de față, printre care s-au regăsit: nivelul ridicat al taxelor și impozitelor, legislația neadaptată realității în domeniul situațiilor de urgență și programele de susținere a antreprenoriatului.
În cadrul intervenției sale, domnul ministru Radu Oprea a punctat următoarele:
- identificarea a 2 domenii în care astăzi schemele de ajutor de stat sunt în dinamică: INVESTALIM ȘI CONSTRUCT PLUS. Astfel, se va pune accent pe industria de construcții și industria alimentară în vederea dezvoltării acestor sectoare la nivelul economiei României;
- continuarea programului de sprijin pentru IMM-uri creat împreună cu CNIPMMR, START UP NATION, un program care a funcționat și care a avut rezultate notabile;
- relansarea programului FEMEIA ANTREPRENOR care facilitează mobilitatea femeilor pe piața forței de muncă și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora;
- adoptarea unor noi scheme de ajutor de stat în industria prelucrătoare, unde există un buget de 150 mil euro, dar și pe partea de limitare a carbonului.
„La începutul lunii viitoare vom prezenta o analiză de impact asupra măsurilor fiscale și de digitalizare la o lună de la intrarea în vigoare a acestora. De asemenea, antreprenorii au nevoie de un pachet de susținere a mediului de afaceri care să cuprindă diverse programe precum subvenționarea motorinei pentru transportatori, susținerea fermierilor afectați de războiul din Ucraina și lansarea finanțărilor naționale pentru IMM-uri. Nu în ultimul rând, subliniez necesitatea modificării legii privind drepturile de autor în sensul simplificării și clarificării modului în care diversele organisme de colectare a drepturilor de autor interacționează cu antreprenorii.” a menționat președintele CNIPMMR, dl. Florin Jianu.
Sursa: CNIPMMR