PR Nord-Est: Atelier de lucru cu exerciții practice privind încadrarea în categoria IMM
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează joi, 07 martie 2024, ora 11.00, la Rubik Hub, Piatra Neamț, un atelier de lucru având ca subiect încadrarea companiilor în categoria IMM. Acest eveniment este susținut de reprezentanți AM PR Nord-Est și se adresează potențialilor beneficiari din Regiunea Nord-Est pentru apelurile unde solicitanții eligibili sunt IMM-uri.
Experții ADR Nord-Est vin în sprijinul potențialilor beneficiari și consultanților cu informații relevante despre aceste criterii, dar și cu exemple și exerciții practice în vederea corectei încadrări în categoria de IMM.
Persoanele interesate de acest subiect și care doresc să participe efectiv, alături de experți din cadrul AM PR Nord-Est, la analiza privind încadrarea în categoria IMM – exemple concrete – se pot înscrie utilizând acest link.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Descarcă agenda evenimentului
Sursa: Regio Nord-Est