Fondul pentru Modernizare: 3 miliarde de euro pentru proiecte de 5000MW energie solară și eoliană
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat miercuri, 6 martie 2024, că a primit aprobarea Comisiei Europene pentru schema de finanțare a contractelor pentru diferență, mai exact 3 miliarde de euro pentru proiecte de 5000MW energie solară și eoliană.
„Aceste fonduri vor veni din Fondul pentru Modernizare, unde de asemenea suntem în linie dreaptă cu aprobarea. 5000MW energie verde (3000 MW parcuri solare și 2000MW parcuri eoliene) reprezintă cea mai mare investiție pentru tranziția energetică a României. Prin contractele pentru diferență, în urma unei proceduri competitive publice și transparente, vom fixa prețul de vânzare a energiei electrice generată de aceste investiții pentru următorii 15 ani.”, a menționat Sebastian Burduja.
Conform declarațiilor ministrului, aceste investiții înseamnă un preț mai mic al energiei electrice pe termen mediu și lung, un aer mai curat și o producție mai mare de energie.
Sursa: Linkedin Sebastian Burduja